Unul dintre fondatorii Clever Taxi revine în domeniul aplicațiilor de mobilitate cu Smarty App

Smarty Ride Tech anunță lansarea oficială a aplicației de mobilitate urbană Smarty App, care poate fi descărcată din Google Play și App Store. În afară de tehnologia avansată a aplicației, ce permite clienților să găsească rapid o mașină care să-i ducă în siguranță la destinație, Smarty App este și prima aplicație ce permite plata curselor prin patru metode:

  1. Cash
  2. Card
  3. Criptomonede
  4. Corporate (conturi destinate special companiilor)

Lansarea Smarty App vine în contextul în care un jucător mare din industria de mobilitate a ieșit recent din piață, lăsând o bună parte din cererea de curse de taxi neacoperită. “Este un moment perfect pentru apariția unei aplicații moderne, care să suplinească dispariția unui mare jucător din piață. Credem că tehnologia poate face casă bună cu experiența șoferilor de taxi și poate transforma radical industria de mobilitate din România, într-un moment în care se simte o nevoie acută în acest sens. Cererea zilnică din ce în ce mai crescută de mobilitate urbană determină apariția de noi tehnologii și soluții pentru deplasare și vrem ca Smarty să fie un one-stop-shop pentru nevoia de transport a oamenilor”, a declarat Alexandru Dumitru, fondator Smarty. 

Echipa tehnică ce a dezvoltat Smarty App are peste 10 ani de experiență în domeniul aplicațiilor de mobilitate. Alexandru Dumitru este totodată și unul dintre fondatorii Clever Tech, companie care a lansat pe piață în urmă cu mai bine de un deceniu Clever Taxi, prima și cea mai îndrăgită aplicație de taxi din România. Clever Taxi a făcut obiectul unuia dintre cele mai de succes exit-uri dintr-un business cu aplicații mobile acum cinci ani. La momentul respectiv, prin intermediul Clever Taxi fuseseră deja comandate peste 40 de milioane de călătorii cu taxiul în 20 de orașe din România.

La nivel național, Smarty App are deja câteva mii de șoferi înrolați în sistem, toți acceptatori de plată cu card, cash sau criptomonede și care sunt pregătiți să preia comenzile pasagerilor.

Pe termen lung, Smarty Ride Tech își dorește să aducă în piață conceptul MaaS (Mobility as a Service) sub formă de club de mobilitate, în care pasagerii vor avea la dispoziție transportul multimodal cu taxi, trotinete, biciclete, mașini electrice, și în care comunitatea participă activ la dezvoltarea rețelei de transport cu propriile dispozitive. Trotinescu, serviciu prezent în platformă și încă nelansat, va da posibilitatea persoanelor fizice și companiilor să pună pe stradă propria flotă de trotinete sau biciclete pentru a fi închiriate prin intermediul platformei. De asemenea, startup-ul românesc are în vedere extinderea pe segmentul de închiriere a mașinilor electrice și a celor fără șofer.

Pasagerii care doresc să încerce Smarty App pot descărca aplicația disponibilă pe terminalele cu Android și iOS, prin intermediul Google Play (click aici) și App Store (click aici).Mai multe informații despre Smarty puteți găsi pe site-ul www.smarty-app.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *